Meșteșuguri și produse locale

Meșteșuguri și produse locale

Meșteșugurile reprezentau ocupații care asigurau traiul sălăjenilor, care, astăzi, sunt conservate prin activitățile muzeelor, centrelor de cultură și de informare turistică, precum și de asociații de profil. În Țara Silvaniei, meșteșugurile care sunt duse mai departe de puținii artizani sunt țesutul la război, cusutul tradițional, confecționarea de icoane pe lemn și pe sticlă, confecționarea de mărgele, olăritul, sculptura în lemn, fierăritul, clopăritul, împletitul de nuiele, și, mai nou, confecționare de bijuterii și produse artizanale (decorații) din lemn, hârtie, ceramică, lut, nuiele, mărgele din nisip, materiale și fire textile etc.

Inspirați și aprovizionați de mama natură, în județul Sălaj, s-au practicat diverse meșteșuguri, multe dintre acestea, însă, nu s-au păstrat până în prezent. De la primele îndeletniciri, vânătoarea, pescuitul, păstoritul și agricultura, derivă diverse alte îndeletniciri, fără de care omul nu ar fi supraviețuit sau i-ar fi fost dificil să procure cele necesare traiului familiei. Astfel, lemnăritul asigura vasele de lemn din casa țărănească și uneltele din gospodărie (grape, furci de fân, furci de tors, sucale, coveți, războiul de țesut etc). Un meșteșug aparte este lădăritul. În Sălaj au existat câteva centre de lădari: în Derșida, Preuteasa, Sârgiorgiu de Meseș și Brebi. Lăzile de zestre, adevărate capodopere de artă, erau confecționate de lădari pentru a deveni păstrătoare ale zestrei fetelor și ale moștenirii sălăjene, din generație în generație, până în perioada comunistă. Astăzi mai putem admira aceste lăzi de zestre la muzee sau rareori în podul caselor, uitate de vreme. Pe lângă rolul lăzii de zestre, ceea ce impresionează în legătură cu aceasta sunt motivele sculptate pe exteriorul acestora: de la linii, la figuri geometrice, rozete, funia etc.

Sculptatul lemnului era un adevărat meșteșug, în Țara Silvaniei, mai ales în privința construirii bisericilor de lemn și a porților de pe Valea Almașului.

Astăzi, la nivelul județului, nu mai găsim tăbăcari, cojocari, gubari, dogari, dulgheri, brutari, fierari, curelari, pielari, pălărieri, cioplitori în piatră, morari, armurieri etc. Meșteșugarii, vechii meseriași, s-au asociat, într-o primă formă de organizare, numită breasla, fapt care le-a adus siguranță și prosperitate, din evul mediu, până la instaurarea comunismului. În cadrul unei bresle, bărbații aveau diferite statute, de la ucenic, la calfă, meșter și patron, iar cei care aveau statut de conducere erau starostele, părintele calfelor, un notar și un controlor. În județul Sălaj, persoanele care aveau dreptul de a face parte dintr-o breaslă trebuiau să fie bărbați maghiari sau evrei și copii. Breasla meșteșugărească avea menirea de a proteja meșterul și producția acestuia împotriva puterii nobilimii feudale, de a elimina concurența dintre meșteri, de a îndruma calfele, dar și de a oferi sprijin membrilor breslei.

Olăritul este o ocupație meșteșugărească specială a sălăjenilor, din perspectiva îndemânării și a talentului artistic, în special a olarilor din centrele existente în Zalău și Deja. Reprezentând o îndeletnicire străveche, aceasta a luat amploare în evul mediu datorită rolului practic, dar, mai ales datorită rolului decorativ din interiorul locuinței.

Cel mai renumit centru de olari era cel din Zalău. Legal, olarii zălăuani își desfășoară activitatea din anul 1738, când prima breaslă și-a obținut autorizația.

Vestita „ceramică de Zalău” era rezultatul prelucrării lutului care provenea din dealul de deasupra centrului vechi, de către olarii zălăuani, în atelierele de pe strada care, astăzi, poartă numele Strada Olarilor. Obiectele de ceramică cu fond alb, decorat cu verde, maro, albastru intens și violet închis, erau smălțuite și bogat ornamentate cu desene florale, zoomorfe și geometrice. Erau considerate cele mai valoroase produse de ceramică tradițională din punct de vedere calitativ, având în vedere rezistența lor până în prezent, dar și din punct de vedere artistic, un exemplu de artă decorativă, fiind de interes pentru colecționari și în zilele noastre. „Cel mai important produs al olarilor din Zalău a fost ulciorul de apă nesmălțuit, făcut în cantități mari și vândut în toate târgurile”.

În județul nostru, olăritul a fost practicat și în Deja, Tihău, Almaș și Buciumi.

Frumos decorate sunt vasele de ceramică realizate de olarii din Deja. Culoarea smalțului cel mai des folosită era verdele și ceea ce le deosebește este utilizarea unor vase în obiceiurile comunităților, precum ulcioarele cu zurgălăi (în ritualul de curtare a fetelor), cănile cumetrilor sau vasele de pomană.

Centrul de olari din Tihău era cunoscut pentru ceramica nesmălțuită, reprezentată de vase mari pentru sarmale, cu o singură toartă, oale pentru mămăligă, cănți pentru apă, oluri, strecurători, blide, ornamentate cu linii drepte, circulare, linii frânte, și vopsite în roșu sau alb.

Olarii din Buciumi confecționau vase de ceramică de uz, smălțuite în interior cu maro închis și în exterior cu verde închis, maro închis sau negru, dar nedecorate: oale de gătit, oluri pentru apă, ulcele, forme de cozonac, farfurii, cratițe, precum și cahle pentru sobe nesmălțuite sau smălțuite în verde și frumos decorate cu motive în relief florale sau geometrice.

Două dintre meșteșugurile transmise din generație în generație, pe cale feminină, era țesutul și cusutul. Interiorul casei tradiționale expunea piese din pânză și lână țesute la război. Pânza este țesută din fire de cânepă și bumbac alb sau colorat. Piesele de decor din pânza țesută la război erau „rudarul”, „dosoaiele de rudă”, „ștergurile de perete”, „lipideul”, „căpătierul de pat”, „fețele de perină”, fața de masă, iar din lână „țolul” de pe pat, „lipideul” de lână sau „păretarul”. De asemenea, îmbrăcămintea sălăjenilor era confecționată de femeile din casă, după ce cânepa, inul, bumbacul și lâna erau pregătite pentru tors și țesut la război. Din cânepă erau confecționate hainele – cămașa, poalele, pantalonii, iar din lână zadia (care se mai confecționa și din bumbac) și hainele mai groase precum „cioarecii” și sumanele. Aceste piese compun costumul tradițional. Astfel, costumul femeiesc este format din spăcel, poale/pinghileu/pindileu, zadie/șorț, laibăr/vestă, chischineu/năframă/batic și, eventual, podoabe. Costumul bărbătesc este compus din cămașă, pantaloni/gaci, cioarecii și brâul/cureaua din piele.

Etnografi care au studiat arta populară sălăjeană consideră că portul popular sălăjean s-a identificat pe trei zone: Zona Buciumi – Agrij, Valea Barcăului și Zona Codrului. Aceste trei zone se deosebesc prin broderiile cusute cu pricepere de femei, prin colorit și prin croi, în cazul unor piese.

Zona Buciumi – Agrij este cunoscută pentru costumul femeiesc cu ciupag și zadie vânătă. Costumul femeiesc de Buciumi poate fi ușor recunoscut datorită zadiilor țesute din lână, colorate intens în roșu sau portocaliu, în alternanță cu negru.

Costumul bărbătesc de Buciumi, compus din cămașă cu broderii la guler, umeri și pumnari, mai simple față de cele ale cămășii femeiești, cu motive geometrice și/sau florale, în fir alb.

Costumul specific Văii Barcăului se încadrează în tipul costumelor din zona de vest a țării, mai exact a Bihorului, a cărei cămașă este „încrețită de la umăr, cu râuri cusute peste lungimea mânecii și cusături multiple pe umăr”.

Cămașa femeiască are mânecile încrețite și strânse în zona umerilor și a încheieturii mâinii, cusute cu fir alb, dar și roșu, albastru și verde. Cămașa bărbătească este lucrată asemănător, dar cu cusături mai puține.

Poalele femeiești prezintă o dungă paralelă cu tivul, iar în privința cusăturilor sunt lucrate astfel încât să fie în armonie cu cămașa. Gacile erau largi și scurte. Zadia din costumul de pe Valea Barcăului sunt negre, plisate și sunt ornamentate cu mici romburi multicolore cusute vertical, pe lungimea acestora.

Portul popular din Zona Codrului se întâlnește în partea de nord și nord – vest a județului Sălaj. Acesta este compus din spăcel încrețit la piept și mâneci, cusut cu broderii cu motive geometrice, cu fir galben și fire colorate la pumnășel. Poalele largi erau ornamentate cu cipcă și ciur, iar zadia țesută la război cu modele de brăduți, urma să fie plisată. Broboada de pe cap era de culoare galbenă cu flori maro cusute. Bărbații purtau cămașa cusută cu broderii cu fir alb sau galben, peste gaci, acoperită de un laibăr negru.

În unele zone ale Sălajului, precum Șeredei și Cizer, se purta peste pieptănătură o cunună confecționată din „hârtie roșie fixată pe un suport de sârmă, ornamentată cu bucăți de sticlă sau oglindă tăiate mărunt, în forme geometrice sau bănuți de argint”.

În ceea ce privește portul popular maghiar, acesta este foarte diferit de cel românesc. Ceea ce iese în evidență este coloritul și croiul pieselor ce compun costumul tradițional maghiar. De remarcat este costumul din zona Crasnei, care este întâlnit și în alte zone cu comunități maghiare. La femei, bluza prezintă nasturi albi și mici, mâneci trei sferturi, foarte largi, datorită încrețului și ridicării deasupra cotului. Fusta și ea destul de amplă este confecționată din material roșu cu trei fâșii de panglică albă aplicate. Bărbatul purta cămașa croită din pânză albă, cu guler și mâneci foarte largi strânse la încheietura mâinii, iar pantalonul din postav negru strâmt pe picior. Atât femeia, cât și bărbatul se mândrea cu un laibăr postav negru încheiat printr-un șnur negru.

Spectaculos este costumul tradițional maghiar din Zona de Jos a Călatei, din sudul județului Sălaj, cu influențe de la costumele maghiare din județul Cluj. Astfel, un costum purtat de o fată nemăritată este format din cămașă cu mânecile largi, strânse la încheietura mânii și la umeri, cu broderii cusute cu fire de culoare portocaliu sau roșu, o rochie plisată, cizme negre, iar ca podoabă capilară iese în evidență muruna (pàrta) confecționată din mărgele și paiete colorate, predominant în roșu, ce se continuă până după zona gâtului, cu o bucată de pânză brodată cu motive florale, legată la spate cu panglici.

O îndeletnicire deosebită, conservată până în prezent, este împletitul nuielelor. Bărbații prelucrau și împleteau nuielele din răchită (salcie) de pe malul râului Someș.

Etapele prin care trec nuielele de răchită pentru a putea fi împletite sunt următoarele: fierbere, decojire, uscare și depozitare în locuri uscate, și ultima etapă, stropirea cu apă. Împletirea nuielelor avea ca rezultat crearea de coșuri de diferite mărimi și forme, cu diferite întrebuințări, și variate obiecte decorative, cu ajutorul unor instrumente. Iar faptul că sunt lucrate manual, le conferă valoare artistică.

În prezent, meșteșugarii și artizanii care activează la nivelul județului Sălaj sunt în număr redus față de perioada când breslele încă funcționau. Dezvoltarea negoțului, destrămarea breslelor, industrializarea și transformarea unor îndeletniciri și meșteșuguri în meserii urbane, în perioada comunistă, sunt principalele cauze care au dus la reducerea numărului de meșteri și artizani și chiar la dispariția unor meșteșuguri sau ocupații, din județul nostru, precum s-a întâmplat în toată România.

Alte meșteșuguri sălăjene care s-au păstrat de-a lungul timpului și cu care Sălajul se poate mândri sunt olăritul, sculptura în lemn, cusutul și țesutul tradițional, pictatul icoanelor, pe lemn și sticlă, mărgelitul, confecționatul obiectelor din piele, la care se adaugă alte îndeletniciri lucrate manual, pe care le putem denumi meșteșuguri adaptate la tehnici și materiale moderne.

Dacă în trecut lucratul pământului era primordial pentru întreținerea familiei, în prezent, preocuparea este pentru a avea o alimentație sănătoasă care să provină de la sălăjenii harnici și pasionați de tot ce poate natura să ofere. Relieful specific județului Sălaj este propice pentru agricultură, cultivarea pomilor fructiferi și a viței de vie, pescuit și vânătoare. Aici există materii prime pentru prepararea de produse locale și chiar tradiționale. În târgurile și piețele sălăjene poți degusta și lua acasă fructe, legume, flori, miere, siropuri dulcețuri, deserturile copilăriei (ciocolată de casă, turtă dulce), lactate, vin, palincă, murături, produse din carne, din lavandă. Irezistibile sunt și produsele artizanale de patiserie și deserturi precum înghețata, ciocolata și mult îndrăgita bere, pe care le poți găsi în Zalău.

Sursa:
www.muzeuzalau.ro;
Elemente reprezentative patrimoniului cultural sălăjean – Camelia Burghele, Olimpia Mureșan, Marin Pop;
Meșteșugurile sălăjene de la medieval la contemporan – Elena Muscă.
Sari la conținut